Eugen Lovinescu – Personalitate

„Eugen Lovinescu e un scriitor a cărui viaţă se identifică întru totul cu opera; în sensul că biografia, psihologia, etosul şi bibliografia se contopesc într-o unitate perfectă, se oglindesc permanent unele într-altele“, scria ION NEGOIŢESCU în debutul lucrării „Eugen Lovinescu“ .

Emblema Liceului

 

 

 

VASILE T. LOVINESCU
( tatăl criticului )

 

 

Locuinţa criticului din Str. Câmpineanu
nr. 40, primul sediu al Cenaclului „Sburătorul“

 

 

EUGEN LOVINESCU a urmat cursurile gimnaziale la Fălticeni, fiind coleg cu viitorii scriitori M. Sadoveanu şi I. Dragoslav.
1896 – trece la Liceul internat din Iaşi, pe care îl absolvă, în 1899, cu media generală „Foarte bine“.
1899 – se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, dar după numai două săptămâni „fuge“ la Bucureşti, unde urmează filologia clasică.
Deşi a fost un elev şi un student eminent, şcoala nu i-a lăsat decât amintiri întunecate: singurele cursuri ce l-au interesat au fost cele ale lui Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga, cursuri în afara specialităţii pentru care se pregătea.

Ca student a vizitat Grecia, în cadrul unei excursii organizată de Gr. Tocilescu
1904 – după licenţă, face o călătorie la München, apoi la Florenţa.
Tot în 1904 îşi începe cariera didactică la liceul din Ploieşti.
1906–1909 – Lovinescu se află la Paris, unde îşi dă doctoratul. În timpul studiilor de la Paris îşi petrecea în ţară, la Fălticeni, vacanţele. Colaborează la revistele „Convorbiri critice“ şi „Viaţa românească“ şi publică volumul I din „Critice“.

 

1904–1906 – Eugen Lovinescu colaborează la Ziarul „Epoca“ al lui T. Pisani; textele publicate sunt adunate în 1906, în cele două volume de „Paşi pe nisip“; în acelaşi an sunt încredinţate tiparului dramele „De peste prag“ şi „Nuvelele“.
1906–1909 – Eugen Lovinescu se află la Paris, unde îşi dă doctoratul. În timpul studiilor de la Paris îşi petrecea în ţară, la Fălticeni, vacanţele. Colaborează la revistele „Convorbiri critice“ şi „Viaţa românească“ şi publică volumul I din „Critice“.

 

1910 – reîntors definitiv din străinătate, Lovinescu îşi trece docenţa în literatura română la Universitatea din Bucureşti, iar toamna ţine un curs liber la universitate, totodată fiind numit şi profesor de latină la Liceul Matei Basarab din Bucureşti.
1938 – Lovinescu se pensionează din postul de profesor de la Liceul Mihai Viteazul.

19 aprilie 1919 – Lovinescu, în plină maturitate, apropiindu-se de 40 de ani, scoate revista „Sburătorul“ (de scurtă durată, în trei serii intermitente 1919–1921, 1921–1922, 1926–1927) şi iniţiază, în locuinţa criticului din Str. Câmpineanu, cenaclul literar cu acelaşi nume (de lungă durată – un sfert de veac) care va juca un rol important în afirmarea modernismului beletristic.

1942 – cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, apare la Editura „Vremea“, Bucureşti, un volum omagial închinat criticului de Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, Vladimir Streinu şi Tudor Vianu.

 

Nimeni nu va putea scrie în viitor istoria literaturii române în ultimul sfert de veac, fără a ţinea seama de contribuţia domnului Lovinescu. O mare parte din creaţia literară a epocii a trecut prin filtrul criticului, care s-a pronunţat totdeauna despre ea, pe care foarte deseori a văzut-o născându-se.
TUDOR VIANU

© Liceul Teoretic Eugen Lovinescu.

Parteneri: